Poezie  

 

 

4arte
Vip Style Delectatio

Comandă volumul de versuri "Portretul unui gând" cu plata ramburs la primirea coletului prin poştă, trimiţând un e-mail la ovidiu@ovidiuscridon.ro.

Preţul cărţiii, 30 RONI (include toate taxele poştale)
Comandă albumul "Într-o zi..." împreună cu volumul "Portretul unui gând" şi plăteşti doar 50 RONI (include toate taxele poştale)
Mi-e dor
Când spun „frumos”, eu ma gândesc la tine,
Visez ca sunt departe de „cei rai”,
Te simt aproape, … te simt în mine;
Mi-e dor de ochii tai!

Simt adierea gândurilor tale
Si-as vrea sa-ti fiu la poarta zurgalau,
Sa ma auzi când vântul o sa bata;
Mi-e dor de parul tau!

Caut parfumul care te-`nconjoara,
Caci mi-a lasat în suflet vraja sa,
Iar doru`-acesta jalnic ma doboara;
Mi-e dor de gura ta!

Si dac-as mai putea trai înca o viata,
As vrea sa te pazesc de tot ce-i rau
Si n-am sa cer nimic în schimb vreodata;
Mi-e dor de chipul tau!

Iar dac-o sa-`nteleg c-am asteptat degeaba
Si tot degeaba am sperat cîndva,
Usor ma voi retrage în tacere;
Mi-e dor de vorba ta!
Iubirea…
Învăluit în necunoaştere
orbit de tot ce-i străin
raţiunii,
m-am trezit secerat
de iubire…

Iubirea…
cea mai amuzantă glumă
spusă vreodată
singurătăţii…
„Perfect”
-Trezeşte-te! Totul e atât de minunat
„Perfect” cum spun muritorii.
De lumină soarele e însetat
Şi-odată cu ploaia s-au înecat şi norii.

-Zâmbeşte! Dă viaţă ridurilor odihnite
Ridică-ţi ochii fără teamă-n sus,
Priveşte-ţi gândurile vechi, rănite,
Căci e momentul vorbelor ce nu s-au spus.

-Trăieşte! Viaţa e mult prea frumoasă
Ca să te-mpiedici de prima adiere;
De fapt, trebuie să guşti marea furioasă
Ca să-ţi placă gustul de miere.
Portretul unui gând
Ochii mei
aplecati în bezna
mai privesc în gând
zîmbetul tau
ratacit
undeva departe
în spatele timpului pierdut

razele Soarelui
uitate-n noapte
neadormite
înca…
Cei mai frumoşi ochi din lume
Azi încerc să te privesc
Şi aş vrea să-ţi spun pe nume,
Fiindcă vreau să cuceresc
Cei mai frumoşi ochi din lume.

Azi cînd îţi cunosc privirea
Sunt aici şi eşti aproape
Şi-nţeleg nedumerirea
Ce ţi se citeşte-n pleoape.

Dar mă-ntreb cum reuşeşti
Să trezeşti în ochii mei
Acele trăiri cereşti
Ce-mi dau viaţă dragostei?

Şi fiindcă mă simt furat
De-ale inimii bătăi,
Şi fiindcă m-ai fermecat,
Mulţumesc ochilor tăi.

N-aş vrea însă să greşesc
Şi prea multe nu-ţi pot spune
Fiindcă vreau azi să privesc
Cei mai frumoşi ochi din lume.
E greu să cucereşti o femeie
Poţi să fi bun, să-`nvingi focul
Ce se naşte din scânteie,
Poţi avea-n palmă norocul;
E greu să cucereşti o femeie.

În faţa ta nu există secrete,
Şi pentru orice taină ai o cheie,
Dar toate-acestea sunt nimic băiete,
Pe lâng-un chip fericit de femeie.

Căci jumătatea ţi-e doar una
Şi fără ea eşti doar crâmpeie;
Degeaba stăpâneşti tu lumea,
Dacă nu poţi iubi o femeie.
Nostalgie
Am cules
în palmele mele
urma paşilor tăi
şovăind
şi cu încăpăţânare
i-am sădit în dreapta mea
îngrijind atent
şi răbdător

şi când sămânţa
paşilor tăi
şi-a înălţat trupul
către stele
am început să mă pierd
în umbra lor
încetul cu încetul
clipă de clipă
până când am înţeles
că n-am să mă mai regăsesc
nicicând…
Într-o zi
Într-o zi din întîmplare,
Am zărit trecând o floare;
Chipul ei m-a fermecat
Într-un fel foarte ciudat,
Căci din vraja ei divină
Ochii mei n-o să-şi revină.

Ce m`-oi face… nu ştiu, zău,
Dorul ei m-apasă rău;
S-o găsesc am încercat,
Dar zadarnic am sperat.
De ce oare nu se-arată
Fata asta minunată ?

-Doamne-ascultă a mea şoaptă:
Fă s-o mai zăresc o dată !
Să încerc să îi vorbesc
Să-nţeleagă c-o iubesc.
Şi dacă nu m`-o iubi,
Ca un fum m-oi risipi.

Frunza cade, vântu-adie
Peste-această poezie,
Dar eu n-am să pot uita
Ce privire dulce-avea
Şi ea poate n-o să ştie
Că mi-a fost dragă şi mie.
Invazia gândului
Sub perdeaua
gândurilor
zăresc chipul tău
frumos nestins
chiriaşul unei enigme
neidentificate
stăpân deplin
cu tendinţe
de expansiune…
Fără să ...
Fără să vreau, fără să ştiu,
Fără să simt că-i prea târziu,
În visul meu ai apărut
Şi-am îndrăznit să te sărut.

Fără s-aud fără să văd,
Fără să cred că-i un prăpăd,
În jurul meu te-ai răsucit
Şi cu tandreţe ne-am iubit.

Şi mă rugam de visul meu
Să rămân-aşa mereu,
Fără să sper că vei putea
Să rămâi mereu a mea.

Dar zorii zilei s-au ivit,
Fără să ştiu că s-a sfârşit,
Iar cînd am vrut să te sărut,
Cu tot cu vis ai dispărut.

Eu tot mai sper să te visez,
Şi-n visul meu să te urmez,
Fără să simt că-i prea târziu,
Fără să vreau, fără să ştiu.
Şi tot povestindu-ţi s-a făcut noapte
În spatele nostru sunt murmure şi şoapte,
Ochii tăi mari privesc în vitrine
Şi tot povestindu-ţi s-a făcut noapte
Şi-i atât de plăcut să fiu cu tine !

Îmi spun că mereu erai pe-aproape,
Dar n-am avut pretenţii să ştiu ce clipă vine
Şi tot povestindu-ţi s-a făcut noapte
Şi-i atât de plăcut să fiu cu tine !

Emoţia vibrează aspru-n mine
Rostind suav îmbrăţisările din noapte
Şi-mi simt în trup trăirile divine
Şi-n spatele nostru sunt murmure şi şoapte.
Femeie frumoasă
Zâmbet minunat,
privire duioasă,
atingere lină,
femeie frumoasă.

Buze fierbinţi,
piele mătasă,
chip fascinant,
femeie frumoasă.

Tandre mângâieri,
vorbă aleasă
suav sărut,
femeie frumoasă.
„a trăda” sau „iubi”
Cănd ne împărţim iubirea
Poate-am să-nţeleg vreodată
De ce-n gândurile tale
Te consideri vinovată.

Freamătul prelins în geamăt
Mă întreb ce poate fi
Prin suspinul tău angelic;
„A trăda” sau „a iubi”?

Şi-atunci cînd te strâng în braţe
Mi-e greu să pot accepta
Că de fapt, fără vreo vină
Eşti femeia altcuiva.
E greu să te trezeşti din vise
N-aud acum decăt tăcerea ta,
Şi chipul nu ţi-l văd decît în vise
Şi mi-aş dori să-ţi pot pătrunde-n taine,
Dar cum să intru? …porţile-s închise.

Degeaba întind braţul să te-ating,
Căci nu ştiu ce distanţă ne desparte
Şi n-aş vrea să-nţelegi că-ţi cer ceva
Şi nici nu ştiu de cine eşti acum aproape.

Doar noaptea te mai văd prin somn,
Când toate lumânările sunt stinse
Şi vreau atât de mult să nu se facă zi,
Căci e atât de greu să te trezeşti din vise.

Degeaba întind braţul să te-ating,
Căci nu ştiu ce distanţă ne desparte
Şi doar în gânduri pot să te cuprind
Tăcut, în clipele târzii, din noapte.
Azi
Azi străluceşti
Şi-n ochii mei
Se oglindesc
Văpăi ale dragostei.

Tu eşti lumina
Visului meu
Şi-mi vei rămâne
În suflet mereu.

Azi pentru mine
Eşti visul sublim
Şi vreau pe veci
Împreună să fim

Azi te ador,
Azi te doresc,
Azi spun cu drag
Lumii-`ntregi că iubesc.

Dar timpul ne-`nşeală,
Drumul rămâne pustiu
Şi cât va dura,
Nu ştii şi nu ştiu.
. . .
Nu-ţi întoarce privirea
Peste nopţile reci,
Ţi-e sufletul plin,
Nu-i momentul să pleci.

Gândurile-apasă
Duhul tău ceresc,…
Mai rămâi o clipă,
Stele stralucesc !
Poţi…
Poţi să nu crezi nimic din tot ce-am spus,
Poţi să mă uiţi cum uiţi zăpada ce s-a dus,
Poţi să mă cerţi c-am îndrăznit să te opresc,
Însă nu poţi să-mi interzici să te privesc.

În gândul tău tăcut, bănuitor,
Probabil sunt un simplu trecător,
Însă acest neânsemnat, crede-mă, zău,
Îţi poartă chipul în sufletul său.

Şi dacă-n viaţa ta exista el,
Nu-ţi cer să te sacrifici în vreun fel:
Fiindcă nu pot să joc un rol ascuns,
Prietenia ta mi-ar fi de-ajuns.
Citeşte-mi
Citeşte-mi ploaia din privire,
Străfundul aşternut între noi,
Fisura palidă sclipind a amăgire
Dintr-o noapte împărţită la doi.

Potopul ce-ameninţă mut
Stă gata să ne înfăşoare;
Buzele tale au gust de sărut
Iar ochii ţi-s raze de soare.

M-apasă imposibilul din clipă,
Seninul ce părea cândva firesc;
Citeşte-mi gândul ce-mi explică
Că toate se întâmplă pentru că iubesc.
Îmi plouă-n suflet
Îmi plouă-n suflet
lacrimile toamnei
surâsul tău
strivit de timp
adie la ferestre
firesc tăcerea
paşii noştri
au rămas în urmă
înainte
doar paşii mei.
Singurătate
Ziduri duşmănoase
mă-nsoţesc
pretutindeni
între deznădejde şi speranţă
marea se uneşte cu cerul

urmele paşilor
trec nevăzute

sunt singur

umbra-mi rămasă lipită
de tălpile ei
refuză să mă urmeze.
Peste-al nostru sărut
Peste-al nostru sărut
Se aşterne tăcut
Fir cu fir, ceas de ceas,
Al distanţelor glas.

Te mai văd doar în gând,
Te sărut doar visând,
Ne desparte-un destin
Parc-aş fi un străin.

Tot ce nu poate fi
Vom pricepe-ntr-o zi;
E prea frumos şi-i prea greu
Ca să ţină mereu.

Aş fi vrut să te am
Ceas de ceas, an de an,
Parfum dulce de roză,
Dar te am doar în poză.

Ale inimii bătăi,
Vraja ochilor tăi,
Gura ta şi-al tău sărut,
Toate simt că le-am pierdut.
Ochii tăi
Printre gene lăcrimând,
Un oftat îmi ţin în piept,
Doar un lucru mi-a rămas:
Să rămân să te aştept.

Tot ce ne-a unit cîndva,
Tot ce ieri a fost frumos,
Astăzi sunt doar amintiri;
Totul a ieşit pe dos.

Singur cu ochii-n pustiu
Dintre vise mă trezesc;
-Unde eşti frumoasa mea?
Să te-aud, să te privesc!

Locul tău e-un gol imens
Astăzi totul ne desparte,
Către tine-aş vrea să fug,
Să te simt mereu aproape.

Ochii tăi mă cheamă-n noapte,
Chipul tău îl văd mereu,
Gura ta-i plină de şoapte,
Fără tine-mi este greu.
Împreună-n amintiri
Nici un gând ascuns,
Nici o vorbă-n plus,
Nu vom mai schimba-ntre noi:
Tot ce-a fost e dus,
Timpul ce s-a scurs
Nu se-ntoarce înapoi.

Palmele ni-s reci,
Gesturile seci,
Suntem calzi doar în priviri;
Singur trec şi treci,
Condamnaţi pe veci
Împreună-n amintiri.

Golul e strident,
Distanţăm urgent
Clipa-n care ne-am avut;
De-acum permanent
Vom avea prezent
Doar privindu-ne-n trecut.
Fără tine
A mai trecut, ce-i drept, un an,
Cu ploi, cu zîmbete, cu rău şi bine,
Simt cum m-apasă timpul viclean;
…a mai trecut încă un an fără tine.

Cred că pricep: … trecutu’ l-ai răpus,
Acum spre alte zări priveşti;
Firesc mă-ntreb de cîte ori ai pus
A noastră dragoste, printre greşelile copilăreşti?

Mi-e clar cât de frumoasă-i viaţa
Mi-e clar, … nimic la infinit nu ţine.
Voi zâmbi la lună, voi privi dimineaţa,
Şi tot ce va fi, va fi fără tine.
Insomnie
Degetele tale
însetate de mişcare
îmi aranjează suav
fiecare clipă de nesomn

gânduri obosite
sprijinite-n cârje
se lovesc tăcute
cap în cap

doar depărtările
mai vorbesc.
Şi n-am să mă mai pot întoarce
Şi n-am să mă mai pot întoarce
Nicicând de unde am plecat,
Căci ploaia s-a grăbit să cadă,
Ştergându-mi urmele ce le-am lăsat.

Şi n-am să te mai văd iubito,
Căci stropii ce-au căzut ne-au despărţit
Şi drumul e-ngropat în noapte
Iar casa ta nu-i de găsit.

Voi fi mereu rătăcitorul
Ce-şi caută lumina lui,
Precum sunt stelele în noapte
Când caută lumina Soarelui

De-acum vei fi doar amintire,
Chiar dacă glasu`-aş vrea să ţi-l ascult,
Şi nu te voi uita nicicând, iubito,
Căci pentru mine-ai însemnat prea mult.

Şi n-am să mă mai pot întoarce
Nicicând de unde am venit,
Iar când pe frunte o să-ţi cadă ploaia,
Să-ţi aminteşti că te-am iubit.
Peronul
Peronul îngheţat, singurul martor
Despărţirilor şi revederilor ce-au fost
Şi-ascunde faţa sub zăpadă
Şi-n suflet simt că aşteptarea-i fără rost.

Şi-n locu-acesta-n care fără voie
M-am obişnuit atât de mult să te sărut
Căutându-ţi privirea prin mulţime
Am rămas doar singur, trist şi tăcut.

Şi-ntors la amintirile de-odinioară,
Fără-ncetare gândurile mi se zbat,
Iar din imaginea îmbrăţişării noastre,
Doar peronul a rămas neschimbat.
Printre flori şi pe sub tei
Într-o zi cu cer senin,
Cu soare şi vânt puţin
Mă plimbam tăcut pe-alei,
Printre flori şi pe sub tei.

Şi-n priveliştea frumoasă,
Vrând să mă întorc spre casă,
Mândru şi cu paşi voioşi,
Am zărit doi ochi frumoşi.

Inima-a-`nceput să-mi bată
Şi privindu-mă blocată,
Ne-am îndrăgostit lulea,
Ea de mine, eu de ea.

Ce s-a întâmplat pe urmă?
Zilnic eram împreună
Şi ne simţeam foarte bine
Eu cu ea şi ea cu mine.

Şi-ntr-o zi cu cer senin,
Cu vânt şi soare puţin,
Frumoasa cu chip de vis
Pe veci ochii i-a închis.

Gura ei, dulce frăguţă,
Ochi-i vii, faţa-i drăguţă,
Mă urmăresc şi acum
Şi-o aştept pe-acelaşi drum.

Printre flori şi pe sub tei,
Pe tăcutele alei,
Singur cu gându-n pustiu
Am rămas … de ce ?... nu ştiu.
Privelişti
Ce-a rămas în urma ei?
Parfumul ostenit de vreme;
Stropi de lumini, foste scântei
Timpul ce-i dus ar vrea să-l cheme.

Gându-mi ascuns chipul îi poartă
Scrumul de azi ce-a fost iubire,
Clipa de ieri, chiar dacă-i moartă,
E încă vie-n amintire.

Urme de paşi ce-aveau pereche
Se-ascund în cercuri despletite-n dungi,
Îmbrăţişarea-mi pare tot mai veche,
Iar nopţile-mi par tot mai lungi.

Şi toate rugăminţile-n convoi
Nu se-nţeleg prea clar s-o ceară;
N-o va aduce înapoi
Nici zgomotul meu din chitară.

Vis îndrăzneţ pierdut în umbră,
Lacrimi ce zac în ochii mei,
Privelişti prin perdeaua sumbră
E ce-a rămas în urma ei.
Doar ploaia
Norii apar, plini de dureri
Aduc nostalgia pierdutelor seri.
Totu-i schimbat, totul e nou
Din cer parc-aud un jalnic ecou.

Doar ploaia e la fel,
Chiar dacă astăzi eşti cu el
Aceiaşi stropi şi-aceiaşi picuri
Te ating.
Aceleaşi vorbe spui,
Chiar dacă azi i le spui lui.
Şi-aceste clipe dragi
La fel se sting.
Clipe târzii
Să nu m-aştepţi să revin iară`,
Să-ţi mângâi sufletul de gheaţă,
Căci n-am să bat a doua oară
La uşa ce mi s-a închis în faţă.

N-am să-ţi caut chipul irascibil,
N-am să îţi mai laud frumuseţea,
Voi rămâne tandru şi sensibil,
Căci din viaţă face parte şi tristeţea.

Aş fi vrut ca ochii tăi de ciocolată
Să îi pot descrie în poeme,
Însă fiind târziu de-acum încolo niciodată,
Fii convinsă, glasul meu n-o să te cheme.

Aş fi vrut măcar să terminăm frumos,
Amintirea dulce să ne fie,
Dar ne-am rătăcit şi ce folos?
Ştim şi noi, oricum clipa-i târzie.
Oricum
Ce să-ţi mai scriu
Ce s-a mai întâmplat?
Oricum nu-ţi pasă
Şi oricum ai plecat.

Ce să-ţi mai cer?
Fiindcă prea bine ştiu
Ca n-are vreun rost
Şi oricum e târziu.

Ce să-ţi mai port
Vreun gând în plus?
Îmi dau seama şi eu
Şi oricum tu te-ai dus.

Ce să-ţi mai văd
Chipul prea fericit?
Căci poza-i veche
Şi oricum m-ai minţit.

Ce să-ţi mai scriu
Ce s-a mai întîmplat
Oricum nu-ţi pasă
Şi oricum te-am uitat.
... versuri
îmi vorbeai cândva despre iubiri eterne,
îmi spuneai atâtea lucruri minunate;
depărtarea peste noi, încet, se cerne,
astăzi toate vorbele-s uitate.
Caut
Caut împăcarea în tăcere,
Toate vorbele se pierd pe rând,
Visele sunt trista mea plăcere,
Caut dorul tău în orice gând.

Din pustiul care se aşterne,
Scânteiază aspru, nefiresc,
Aşteptări ce-mi par eterne,
Bucurii fragile se topesc.
Autoportret
Când am pornit eram nimic,
Nu eram mare şi nici mic,
Eram dorinţă şi nevoi,
Eram doar „unu” dintr-un „doi”.

Şi-ncet, încet, cu paşi cuminţi,
Secunde, ani şi suferinţi
Am străbătut şi-am adunat
Şi sunt al timpului vânat.

Înlănţuit în gânduri fumurii,
Răscruci de supărări şi bucurii
Am întâlnit în drumul meu
Şi-am înţeles ce-i simplu şi ce-i greu.

Mai ştiu ce pot şi ce nu pot
Şi-aş vrea cu clipele să mă socot,
Ca din tăcerea plină de blândeţe
Să-mi mai ofere înc-o tinereţe.

Şi-ntr-o clipire de odihnă
Încerc cu gându`-aşezat în tihnă
Să-ndepărtez ce ştiu, de ce nu ştiu,
Să-mi scald privirea-ntr-un târziu.
Eu cânt Ardealul
Sunt fecior cu vorba rară,
Născut în mijloc de ţară,
Pe o vale lâng-un deal,
Într-un loc numit Ardeal.

Moşii mei sunt vechii daci,
Cei drepţi ca nişte copaci,
Sunt cinstit cu-orice străin,
Dar la nimeni nu mă-nchin.

Orice trai mai bun mă cheamă
Nu plec de lâng-a mea mamă,
Să se ducă toţi ca valul,
Eu rămân să-mi cînt Ardealul.
Drumul spre casă
În orice colţ de lume te-ai afla
N-ai să uiţi nicicând de casa ta,
N-ai să uiţi nicicând, ţine seama,
Că-ntr-un singur loc te-aşteaptă mama.

N-aştepta prea mult să-ţi fie dor,
Nu uita că oamenii şi mor,
Fugi şi-ncearcă să n-ajungi târziu,
Căci fără parinţi nu mai eşti fiu.

Şi-ntotdeauna când te-ntorci din nou,
Şi degetul pe-un geam de tren se face iar stilou
Nu ai destule braţe şi nu ştii cum să faci
Să-i strângi la pieptul tău pe toţi ce-i dragi.

Drumul spre casă e drumul cel mai greu,
Drumul spre casă e preferatul meu.
Mamei
Nu sunt pe lume cuvinte
Şi nici un tablou în vreo ramă
Care exprimă fierbinte
Ce e iubirea de mamă.

De mic, în preajma ei nicicând,
Nu m-a atins focul sau gheaţa,
Pentru că Ea există, Sunt,
Şi pentru mama mi-aş da viaţa.
Lasaţi-mă să cânt!
Printre priviri şi printre cuvinte
Sufletul meu se-agită fierbinte
Să-şi trăiască stropul de viaţă,
Chiar dacă-i soare sau chiar dacă-i ceaţă.

Mă-nclin uşor ca frunzele în vânt
Şi mulţumesc soartei că sunt,
Cutreier clipa din zori şi pînă-n seară
Şi ţin în braţe ca pe-o armă o chitară.

Tăcut îmi fac loc prin mulţime,
Fără să am pretenţii să ştiu ce clipă vine,
Iar dacă am o rugă, ce mi se-ascunde-n gând,
Vă rog pe dumneavoastră:
-Lăsaţi-mă să cânt!
Viaţa de student
Oricâte vieţi am trăit în trecut,
Preţuim mai mult momentul prezent,
Căci nici o viaţă absolut
Nu se compară cu viaţa de student.

Suntem săraci ce-i drept la buzunare,
Suntem mai toţi blatişti, n-avem maşină,
Avem însă satisfacţii morale,
Chiar dac-un crenvuşti ni-i dejun şi cină.

Ne distrăm mai straşnic ca oricine,
Chiar săraci fiind, ştim să trăim,
Ştim s-alegem între rău şi bine,
Chiar dacă visăm într-un pat de cămin.
Vacanţe
Dacă eşti student, sau dacă eşti studentă,
Chiar dacă simţi că fericirea e absentă,
Ai în tine-ascuns un licăr de speranţă,
Când ştii că după şcoală urmează o vacanţă.

Acestea sunt zilele când faci tot ce-ţi doreşti,
Când poţi s-alegi între Neptun sau Costineşti,
Ori să-ţi încerci curajul un munte urcând
Şi fetele acum sunt mai frumoase ca oricând.

Sătui de examene, sătui de sesiune,
Simţim o încântare şi nu putem a spune,
Lăsând la o parte ura şi aroganţa,
Cu câtă nerăbdare am aşteptat vacanţa.

Vacanţe…, vacanţele sunt rare,
Vacanţe la munte, vacanţe la mare.
Soarele arde, vacanţa-i o vrajă,
În vîrf de munte, la mare pe plajă.
Ploi amare
Neseriozitatea ploii
îmi tulbură
neliniştea sufletului
proaspăt antrenat
în vârtejul obositor
de ceasornic grăbit
al instrucţiei de front

Sageţile
transformate-n picuri
îmi şterg obraznic
buna dispoziţie
pic cu pic.
Oameni buni
Nu-mi vorbiţi de oameni buni
Ştiţi şi voi că nu există
Vorbele-s acum minciuni
Adevărul nu rezistă.

Prea ne-am rătăcit de noi,
Prea-ncleştaţi ne ţinem dinţii,
Prea ne-ascundem în noroi
Ne-am uitat chiar şi părinţii.

Privind lumea pe la spate
N-avem mâini de ajutor,
Ce-a fost ieri, azi nu se poate,
Nu mai e nici dorul dor.

Fraţi, surori, părinţi, copii,
Nu ne mai vedem la faţă,
Toţi am decedat de vii,
Sufletele ni-s de gheaţă.

Am pornit-o din pădure,
Mii de ani, ştiind să luptăm,
Dar destinul vrea să fure;
Spre pădure ne-ndreptăm.

Adevărul nu rezistă,
Vorbele-s acum minciuni
Ştiţi şi voi că nu există
Ce-am numit ieri: „Oameni buni”.
Să plec
Aceeaşi viaţă o duc mereu
În fiecare zi se naşte un eşec
Şi traiu`-acesta e mult prea greu
Nu mi-a rămas acum decât să plec.

Nu ştiu să fur şi nici să cer
Şi nu mi-am strîns averea pe-un carnet de CEC,
N-am apucat să fiu decât şomer
Şi cred că singura soluţie-i să plec.

Fără prieteni şi fără bani
Nu pot această situaţie s-o trec
Cu tot ce-am învăţat, cu tot ce am,
M-am hotărît acum să plec.

Să plec…, să plec…,
De ce să mai rămân?
Căci anii trec şi mâine
Mă trezesc bătrân.
Portret
Urechile lumii sunt mute
tăcerea-şi trimite urletul spre cer
absenţa mărşăluieşte-n tunele
lumina chinuie blânda privire
timpul pozează-a mister
harfele mângâie lin melodia
batrânului prezent.
Încotro?
Mi-e dor
de-o dimineaţă agitată
nuanţată de vibraţii
pofticioase
fără orbite triste
îngenunchiate
de nesomn firesc şi-amar

atâtea vise
risipite
zvâcnesc
în bulbuci de reproş.

Vinovatul însă
îşi continuă bioritmul
catapultat
din normal;

dar mai ştie cineva
unde este
normalul?
Nostalgii
Cu fiecare suflu
mă-ngrop tot mai adînc în clipă
alunec într-un amestec
de amintire şi uitare

obraji fisuraţi
de cearcane
îmi strivesc chipul
cu care parcă
mă obişnuisem.
Adică singur
Am oferit
probabil prea puţin
din ce-nseamnă
„a da”

am aşteptat
probabil prea mult
de la verbul
„a iubi”

într-un târziu
m-am trezit
aşa cum am fost
de fapt
tot timpul.
Melodie
Corzile muzicale
vesele cândva
adulmecă şchiopătând
tristeţile dezacordate
din sufletul
altădată plin de vise
îndrăzneţe.

Stropi târzii
din clipe trecute
prăfuiesc fără milă
echilibrul unui cântec
bătrîn şi caraghios…
De ce-aş fi trist?
De ce-aş fi trist când inima îmi bate,
Şi pentru viaţă am un chef nebun,
Când ochii îmi sclipesc încă-ntre pleoape
Şi încă pot să tac sau pot să spun?

De ce-aş fi trist cînd paşii mi se plimbă
Şi-n linişte privind pot să admir,
Când pot să scriu un vers sau pot vorbi o limbă
Şi fără zgomot, încă mai respir?

De ce-aş fi trist când încă duc o luptă
În care n-am pierdut şi încă n-am invins,
Cînd însăşi existenţa din dragoste e ruptă
Şi lacrima ce plânge în zîmbet mi s-a-`ncins?
Voi învaţa să zbor
Voi învăţa să zbor
ştiu asta
peste pragul îndoielilor
apăsătoare
voi învăţa să zbor

Prin cotidianul
oglindit în val
cu şuier de suspine.

Nicicând
în copilărie
n-am prevăzut
diversitatea culorilor
înşelătoare

destin-durere
fericire-viaţă

în minunăţia
absurdului
voi învăţa să zbor
ştiu asta.
versuri
Depărtările-mi apasă glezna,
Gândul trece clandestin peste hotar
Luminată-i pe vecie bezna;
Aşteptarea n-a fost totuşi în zadar.

Tot amarul l-am gustat în taină,
Tot fiorul l-am simţit în trup,
Frigul n-am să-l mai alung cu nici o haină
Pentru totdeauna, astăzi de trecut mă rup.

Las în urmă visul rătăcit în ceaţă,
Umbletul absurd şi fără rost
Ochii mei privi-vor doar în faţă
Ce va fi va fi, ce-a fost a fost.
Acest timp
Am întors clepsidra ce-o ţineam lângă ceas
Şi prin sticlă-ascultam al nisipului glas,
Ore-n şir, ceas de ceas, fir cu fir s-a prelins
Prin strâmtoarea măruntă spre globul închis.

Şi priveam clipa cum piere;
Priveam timpul în cădere…
Acest timp…acest timp…
Ce-l voi căuta cîndva
Prin copilăria mea,
Acest timp…acest timp…

Ore-n şir, ceas de ceas, fir cu fir s-a prelins
Prin strâmtoarea măruntă spre globul închis,
Şi târziu firul nins rând pe rând s-a scurs
Acest timp în cădere s-a oprit…a apus.
???
Infinitul învingător
îmi zîmbeşte
plin de milă.

Labirintul miracolelor
inundat de cărări
netrecute
se deschide tot mai larg
cu fiecare
curiozitate stinsă,
cunoaşterii mele.
Concluzii
Zbaterea mea
privitul în sus
şi pofta de cunoaştere
m-au contopit
într-un amestec
uniform
de seriozitate tristă
dezamăgire
şi cearcăne fireşti…
   

Website developed by adVice